Pictorul cel mare la stat și la inimă
Noi oamenii încercăm să ne facem lumea noastră fără Dumnezeu în multe feluri. Unul dintre ele este acela de a grăbi lucrurile, de a le face după vrerea noastră și cât mai repede. Dar în logica dumnezeiască lucrurile stau altfel. Există oamenii și mijloacele potrivite pentru orice lucrare dar numai la vremea lor, la momentul rânduit de Dumnezeu.
Pictura trebuia făcută, era o necesitate firească pentru un sfânt locaș. Chiar Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel îmi ceruse acest lucru în vremea când era Mitropolit la Iași. Veniseră mulți pictori, cu recomandări din cele mai mari și mai insistente, aflând de pereții noștri albi. Am strâns un impresionant teanc de cărți de vizită dar degeaba: nu erau fonduri.
Și într-o binecuvântată toamnă a mai apărut un pictor. Unul înalt, solid și cu barbă. L-am primit, ca și pe ceilalți, și l-am invitat la o slujbă să vorbim cu satul, cu enoriașii. Ne-a făcut o ofertă de preț atât de mic cum nu mai făcuse vreodată (și pictase numeroase biserici în lunga sa carieră) și cum nu va mai face. Ne-a dat și ideea unei picturi dedicate, omul și sfântul. Adică plata fiecărei icoane (sfânt sau scenă) să fie asumată de un enoriaș, o familie sau mai mulți. Așa că, spre surprinderea și bucuria mea am început pictura bisericii cu Domnul Constantin Bârleanu.
Până la acel moment muncisem în decursul anilor, cu ajutorul erminiilor (manuale străvechi de pictură bisericească) pentru a concepe un măreț plan iconografic potrivit micii noastre biserici. Dar în fața acestui pictor toate planurile mele intelectuale nu-și aveau rostul. Aveam de-a face cu un artist adevărat cum nici nu sperasem să întâlnesc. Așa că, spre surprinderea lui de data aceasta, i-am spus că are mână liberă să picteze ce și cum dorește. (Doar în pridvor m-am amestecat un pic cu un mic program cu conotații isihaste și locale.)
L-am însoțit de multe ori pe schelele șantierului, dar nu pentru control ci pentru bucuria unor dialoguri pe vaste teme și pentru bucuria în fața actului artistic în plină desfășurare. Nu a folosit șabloane. Fiecare chip are propria personalitate, nu sunt două la fel. Liniile drepte au fost trasate manual. Toate aceste și multe altele pe care nu le-am observat sau nu le cunosc au dus la o pictură bisericească remarcabilă și atipică. O pictură vie, în tonuri calde, o pictură care nu doar indică ci mai ales exprimă. Mulțumesc, Domnule Costin!
Clopotniță sau sondă?
La venirea mea în sat am remarcat o turlă de sondă dezafectată undeva în sat. Cu prima ocazie am vorbit cu un om, și insist, un om, care la vremea aceea era implicat în chestiuni legate de petrol. Acum are alte îndatoriri despre care nu vorbesc aici. E un om căruia nu-i place să fie lăudat dar nu am încotro. Este prietenul bisericii noastre, omul Marcel Prună. I-am propus atunci ca, în cazul în care, acea turlă de sondă va fi demontată și trimisă la fier vechi să ne-o dea la biserică pentru o eventuală construcție a unei clopotnițe. Au trecut anii și nu numai că nu a uitat dar, când a sosit vremea, Marcel Prună a obținut sonda de la cei care îi puteau hotărâ soarta (și cărora le mulțumim din nou), ne-a adus-o la biserică și ne-a montat-o. (La vizita pastorală Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Teofan ne-a întrebat dacă am găsit petrol pe dealul bisericii!...)
Astăzi, sonda nu se mai vede. Este încorporată în zidul clopotniței aflată încă în construcție. Dar noi o știm acolo și ne bucurăm de această frumoasă istorie.
Clopotul cel "gras" cu glas de aur
Când am adus noul nostru clopot l-am ținut o vreme în biserică, pe un suport special. Lucru insolit despre care s-a aflat. Un clopot se află de obicei la înălțime, de neatins. La noi era jos, putea fi cercetat pe îndelete. Într-o zi a unei vacanțe de vară au oprit câteva autocare cu copii aflați în excursie să vadă clopotul nostru. Unul dintre mititei a pus mâna pe muchia clopotului și i-a simțit grosimea excepțională. "Ce clopot gras!" a exclamat spontan și inocent. Și cu adevărat "gras" este clopotul nostru!
Vinovatul este un inginer din Târgu Mureș, Domnul Dumitru Nicușan. A făcut multe în viață dar acum face clopote prin firma sa Turprod. Și nu le face oricum. Le face cu dragoste într-o veche turnătorie, în forme vechi de sute de ani și după rețete la fel de vechi. Doar pasiune sa este mereu nouă. Acum clopotul este ridicat în clopotniță și cântă cu glas cald dintr-un capăt la celălalt al satului.
